Industria construcțiilor și standardele GS1
    Industrii deservite

    Industria construcțiilor

    Materialele de construcții au nevoie de un fir digital, de la fabricație până la reciclare. GS1 România te ajută să-l construiești din timp.

    Povestea industriei

    Cum se schimbă industria construcțiilor?

    Industria construcțiilor intră într-o nouă etapă de digitalizare. Regulamentul (UE) 2024/3110 — noul CPR, care înlocuiește Regulamentul (UE) nr. 305/2011 — introduce cerințe privind identificarea produselor, accesul digital la informații și transparența datelor pe întreg ciclul de viață.

    Fiecare material are nevoie de o identitate digitală care nu se pierde niciodată, un fir care îl însoțește de la fabricație până la reciclare. Standardele GS1 oferă infrastructura necesară pentru a face acest lucru posibil, de la fabrică până la șantier și mai departe, în întreținere, renovare sau demolare.

    Digital Product Passport nu este doar o obligație legislativă. Este piesa care leagă produsul tău de firul lui digital, însoțindu-l pe întregul său ciclu de viață, de la fabricație până la demolare sau reciclare.
    Specialiști pe șantier discutând despre standardele GS1

    Lucrăm deja cu industria

    GS1 România derulează în prezent programul pilot național Sunrise 2027, cu 60 de companii din industrii diferite, dintre care 12 din construcții și industrii conexe. Împreună, testăm impactul concret al noilor reglementări CPR și dezvoltăm modele practice de implementare. Poți participa dacă ești producător, retailer, furnizor de echipamente sau software, integrator, sau pur și simplu ești interesat de trasabilitate și digitalizare în construcții.  Scrie-ne — vedem împreună cum se potrivește compania ta.

    • 12 companii participante în programul pilot
    • Ghidare pas cu pas pentru implementare
    • Schimb de experiență și bune practici
    Află dacă te califici pentru pilot
    Ce se schimbă?

    Noile cerințe europene pentru produsele pentru construcții

    Digitalizarea, sustenabilitatea și economia circulară devin parte integrantă a modului în care produsele sunt introduse și gestionate pe piața europeană.

    Declarația de Performanță și Conformitate (DoPC)

    Va trebui să fie disponibilă în format digital și accesibilă automat.

    Informații de sustenabilitate

    Producătorii vor declara indicatori de mediu precum emisiile de CO₂, consumul de apă și alte date relevante privind ciclul de viață.

    Digital Product Passport (DPP)

    Datele privind utilizarea, siguranța, întreținerea și reciclarea produselor vor fi disponibile digital și accesibile prin scanarea unui cod QR.

    Disponibilitatea pieselor de schimb

    Producătorii sunt obligați să asigure disponibilitatea pieselor de schimb timp de 10 ani..

    Cum te ajută GS1?

    Un limbaj comun pentru întreaga industrie

    Standardele GS1 sunt infrastructura invizibilă care conectează lumea fizică cu cea digitală. Ele oferă fundația pentru identificarea unică a produselor, trasabilitate și schimb interoperabil de date, făcând posibil geamănul digital (BIM) și viitoarele ecosisteme inteligente din construcții. De la producători și distribuitori până la constructori și autorități, toți folosesc același limbaj pentru a crea un lanț de aprovizionare mai transparent, mai eficient și mai conectat.

    Identificare unică și globală

    • GTINpentru produse (codul unic al fiecărui material sau produs, baza pe care se construiește tot restul identificării)
    • GLN  pentru companii, fabrici, depozite și șantiere
    • GRAIpentru active returnabile (schele, containere, unelte închiriate, pentru a ști mereu unde se află)
    • GIAIpentru echipamente și piese de schimb (un cod unic per utilaj individual, de la achiziție până la casare)
    • SSCCpentru unități logistice (paletul sau containerul de transport, pentru a ști exact ce a ajuns și unde)

    Acești identificatori devin scanabili printr-un singur cod QR, prin GS1 Digital Link.

    Compatibil cu BIM

    GS1 și buildingSMART International au un parteneriat global pentru ca standardele GS1 să se integreze direct în procesele BIM (Building Information Modeling).

    Verificarea autenticității produselor

    Datele produselor pot fi validate prin registrul global GS1, oferind partenerilor și autorităților posibilitatea de a verifica rapid identitatea și autenticitatea acestora.

    Schimb standardizat de date

    Informațiile despre produse pot fi distribuite prin rețele standardizate precum GDSN pentru sincronizarea datelelor de produs fără schimb manual de fișiere.   Mișcarea produselor pe șantier și în depozit poate fi înregistrată prin EPCIS, standardul care ține evidența digitală a fiecărui pas din lanțul de aprovizionare.

    Digital Product Passport printr-o singură scanare

    Prin GS1 Digital Link, un singur cod QR poate oferi acces la DPP, DoPC, instrucțiuni de montaj, instrucțiuni de siguranță, documentație tehnică și informații privind reciclarea și reutilizarea.

    • Digital Product Passport (DPP)
    • Declarația de Performanță și Conformitate (DoPC)
    • Instrucțiuni de montaj
    • Instrucțiuni de siguranță
    • Documentație tehnică
    • Informații privind reciclarea și reutilizarea

    Dincolo de conformitate: pregătit pentru era AI

    Digital Product Passport nu este destinat doar oamenilor, ci și sistemelor care procesează automat datele despre produse. Pe măsură ce instrumentele bazate pe AI devin parte din procesele de proiectare, achiziție și conformitate, produsele cu date structurate și standardizate vor putea fi găsite, comparate și recomandate mai ușor. ✓ Prin standardele GS1 și GS1 Digital Link, informațiile despre produse devin inteligibile atât pentru oameni, cât și pentru sisteme digitale.

    Ingineri pe șantier analizând planuri
    Beneficii pentru compania ta

    De ce să adopți standardele GS1 pentru construcții

    Conformitate cu noul CPR

    Pregătire pentru noile cerințe europene.

    Acces facil pe piața europeană

    Reducerea barierelor comerciale și simplificarea exporturilor.

    Trasabilitate completă

    Vizibilitate asupra produselor și materialelor pe întreg ciclul de viață.

    Reducerea erorilor și costurilor operaționale

    Date standardizate și schimb automatizat de informații.

    Combaterea contrafacerilor

    Verificarea autenticității produselor și a sursei acestora.

    Suport pentru economia circulară

    Informații disponibile pentru mentenanță, reutilizare și reciclare.

    Nu ești sigur ce se schimbă pentru compania ta?

    Vorbește cu echipa GS1
    Întrebări frecvente

    Răspunsuri pentru industria construcțiilor

    Ești pregătit pentru Digital Product Passport?

    Indiferent dacă ești producător, importator, distribuitor, proiectant sau administrator de clădiri, echipa GS1 România te ajută să înțelegi standardele de care ai nevoie pentru conformitate CPR, GTIN, GLN, GS1 Digital Link și ce presupune implementarea Digital Product Passport pentru compania ta.

    Discută cu un specialist GS1 România