Despre GS1

GS1 România este sigura entitate autorizată de către GS1 Global să emită și să gestioneze codurile cu licență GS1 (EAN 8, EAN 13, SSCC etc.) și să implementeze Standardele GS1 pe teritoriul țării noastre. Având în vedere politicile globale și naționale ale GS1, de neutralitate și non-profit,  GS1 România este organizată sub formă de Asociație profesională non-profit. Pentru mai multe detalii despre GS1 la nivel global vă rugăm să accesați GS1 Global în istorie și cifre.

Istoria GS1 România

Certificat

La începutul anului 1993, prin inițiativa a 20 companii producătoare, camere de comerț și instituții naționale de standardizare, s-a creat Asociația Română pentru Numerotarea Internaționala a Articolelor (ARNIA), căreia i s-a modificat ulterior denumirea în EAN România.

protectie

După autorizare (noiembrie 1993) și obținerea avizelor din partea autorităților
române, pentru aderare la EAN International, dosarul de candidatură a fost înaintat la începutul anului 1994.
Validare

Adunarea Generală a EAN International din mai 1994, la Mexico City, a aprobat calitatea de membru pentru EAN România, iar în august 1994, a consfințit legalitatea organizației române și apartenența ei la comunitatea de organizații naționale EAN din întreaga lume.

Obiectivele organizației GS1 România, așa cum au fost ele definite prin statutul inițial, sunt:

  • stabilește și promovează un sistem naţional şi multiindustrial pentru identificarea produselor, serviciilor și locațiilor și comunicaţia electronică, pe bază de standarde acceptate internațional, pentru beneficiul și eficientizarea activităților de producție, desfacere en – gross și distribuție en – detail din țara noastră;
  • administrează și controlează procesul de introducere și utilizare a sistemului GS1 în România, pentru codificarea produselor în vederea identificării lor automate pe tot lanțul distribuției (de la producător până la punctul de vânzare din magazin) și a schimbului electronic de documente comerciale;
  • respectă politica organizațională și participă activ la activitățile de comunicare, cercetare și dezvoltare a sistemului de standarde promovat de GS1;
  • organizează cursuri de formare și expoziții pentru toți agenții economici interesați să-și introducă noile tehnologii în interiorul companiilor lor cât și în relația cu clienții sau furnizorii (trasabilitatea produselor, controlul computerizat al stocurilor și EDI)
  • pregătește analize și rapoarte privitor la rezultatele utilizării tehnologiei de codificare GS1 pentru culegerea automată a datelor în mediul industrial și al distribuției comerciale;
  • elaborează studii privind aplicarea extinsă și retehnologizarea agenților producători, de servicii sau comerț în vederea utilizării codurilor GS1 în gestiune;
  • asigură servicii de marketing pentru agenții economici români prin consultarea bazelor de date la care s-a obținut accesul în urma afilierii României la GS1;
  • asigură o prezență activă a problematicii GS1 în presă și în celelalte mijloace de informare;
  • încheie convenții de colaborare și contracte cu persoane fizice sau juridice române sau străine;
  • organizează orice alte activități legale pentru realizarea scopului său.

Aceste obiective și-au păstrat valabilitatea până în prezent, ele îmbogățindu-și conținutul o dată cu dezvoltarea standardelor GS1 sau a evoluțiilor tehnologice, cum ar fi comerțul electronic, identificarea prin radio-frecvență, dezvoltarea Internetului etc. În anul 2001, Adunarea Generală a revizuit și a ierarhizat lista obiectivelor :

  • obiectivele de nivel strategic rămân să facă mai puternică coeziunea instituțiilor membre pentru o atitudine activă în preluarea standardelor (GS1 România ajunge responsabilă în planul strategiei pentru o activitate de interes general: codificarea în sistemul GS1 a produselor și serviciilor), iar
  • obiectivele de nivel tehnic (operațional) trec într-o societate suport, denumită „Centrul de Soluții EAN” (în care GS1 România este acționar majoritar), promovarea sistemului urmând a se realiza în primul rând prin „soluții EAN”.

Primul președinte al EAN România a fost d-na Marcela losep, din partea societății româno-franceze Genicod, care a cumulat și funcția de director executiv de la autorizarea Asociației până în anul 2002. Funcția de vice-președinte a fost deținută de d-na Maria Sbera din partea S.C. WEGAFOR între anii 1994 – 1996 și de domnul Cristian Zimniceanu din partea Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, între 1996-2000. Din 2002 până în 2004 președinția a fost deținută de Dl. Dumitru Lupușoru, Director al societății româno-cehe TESVA. Începând cu 2005 organizația este condusă de Dl. Ciprian Iosep, membru fondator, ce a dedicat multă energie și resurse promovării sistemului EAN/GS1 încă de la început, din 1993. În prezent, organizația are trei vice-președinți, dintre care unul de drept este directorul general al CS-EAN. Structura Comitetului Director deosebit de stabilă a dat forța necesară organizației și a suplinit încadrarea modestă cu resurse materiale, membrii fondatori nefiind dintre societățile mari, cu posibilități materiale și financiare. Asociația EAN România a fost de la început instituție independentă. Primele coduri de identificare pentru produse le-a atribuit în august 1994. Totodată, a început activitatea de traducere a documentației sistemului EAN. Primele materiale în limba română încep să fie tipărite din 1996: revista INFO și raportul anual.

Un progres semnificativ în creșterea organizației s-a înregistrat în anul 1996, când s-a deschis primul magazin de tip cash & carry în România, al grupului METRO. De la această dată, creșterea începe să fie vizibilă, deși nu spectaculoasă. Ulterior, pe piața românească, au apărut și alți mari distribuitori multinaționali, precum Billa, Grup Delhaize și Carrefour, care au contribuit la sporirea permanentă a numărului membrilor GS1 România și la diversificarea domeniilor reprezentate; dacă la început majoritatea membrilor erau din sectorul alimentației, în prezent, un număr important de alte sectoare sunt reprezentate.

Treptat, sarcinile s-au diversificat, de la gestiunea sistemelor de numerotare și elaborarea de recomandări de numerotare pentru diverse categorii de articole, la gestiunea comunicațiilor sub standard EANCOM, identificarea prin radio-frecvență, alinierea și sincronizarea datelor în relațiile B2B2C prin SyncRo, conector certificat pentru acces în GDSN prin PARANGON și, respectiv, Cumpără Informat, agregator de date pre-certificat în programul GS1 Source.